Archive for Ianuarie 2009

Ce faci cand ti-e dor de o persoana pe care “nu ai voie” sa o contactezi?

Context: ai ranit persoana respectiva si in consecinta ea a decis ca nu vrea sa te mai vada, nu vrea sa te mai auda, ca sa poata uita cat mai repede de tine. De fapt, tu nu mai existi pentru ea si practic ti se interzice sa ii vorbesti. Intelegi logica si accepti decizia.

Insa tie continua sa iti placa persoana in cauza, ca om, ca prieten (desi nu e in felul in care isi doreste) si ti-e dor sa-i auzi vocea, sa vezi ce mai face, care mai e mersul vietii, sa purtati ACELE discutii, pe care nu le poti purta cu altcineva, pentru ca altcineva nu gandeste la fel, nu face conexiunile la fel, nu se apara la fel si in fine, multe aspecte nu sunt la fel, pentru ca…deh, fiecare suntem unici in felul nostru.

Dupa mai multe zile in care ti-au dat tarcoale multe amintiri plus cateva porniri (slabe) pe care ai incercat sa le inabusi si ai ignorat ce simteai, pe principiul ca e trecator, ca ti se pare, ca n-are rost sa scormonesti, ca…, ca…, intr-o seara vii din oras si te-apuca un dor puternic. Iti vine sa pui mana pe telefon si sa suni in secunda AIA, chiar daca e ora 04:00 si mai mult ca sigur i-ai strica somnul. Chiar pui mana pe telefon, dar stai cu el in mana si te gandesti daca nu cumva e egoism, daca nu cumva ai baut prea mult si gandesti eronat, daca ar fi mai bine totusi sa-ti urmezi instinctul si sa suni, daca n-ar fi mai bine sa stai in banca ta si sa te duci la somn.

Pac, intra cineva pe usa, te intreaba ceva, gandurile iti sunt intrerupte si iti spui ca asta e un semn.

Cand te trezesti, contrar asteptarilor, senzatia is still there…

Si ma intreb acum…ce-i asta? Dor? Nevoia de a simti aproape un prieten drag? Nevoia de a ma vedea prin ochii lui? Un moft, ca sa-mi dovedesc ca inca se mai poate? Sadism? Durerea pierderii (a ceea ce era inainte), care abia acum isi scoate coltii? Telepatie? Agatare de o liana a trecutului? Autosugestie?

Mi-e teama sa nu actionez gresit si apoi sa regret ca am facut-o, stapanita fiind de niste intentii nedigerate indeajuns pentru a fi obiective.

srevni ataiv

E 5:08 si sunt treaza, cu toate ca nu mi-am facut norma de somn, iar azi (ieri, de-acum) m-am agitat prin casa, am iesit in oras, etc, deci pe la ora asta as fi dormit ca un prunc. Dar nu! De ce? Pentru ca am vazut un film care m-a tinut cu ochii dechisi, fara nicio milisecunda de atipeala. E ceva!! tinand cont ca sunt maestra in ale adormitului la filme B-)

Pentru sugestia de a vedea filmul, pe numele lui „The Curious Case of Benjamin Button”…merci Bogdan! Cred ca pana la urma n-ar fi fost prea rea si varianta ta (cu coltul strazii).

” Unii oameni sunt nascuti ca sa stea la marginea raului. Unii sunt loviti de fulger. Unii au ureche muzicala. Unii sunt artisti. Unii inoata. Unii se pricep la nasturi. Unii sunt actori. Unii oameni… sunt mame. Iar unii oameni… danseaza.”

m-auzi?

Asa stiu ca am intrat in vorba cu „Petre-caciula”, sambata seara, cand am fost in Fabrica.
Poci ne-a parasit subit, din motive obiective… si imediat am schimbam planul, care de altfel nu era niciunul :-j Concret, ne-am mutam la „bucata de lemn suspendata” (aka tejghea), ca deh…acolo e mai multa lume si nu vrem sa stam izolate si sa pierdem distractia. Acum, daca tot suntem aici, chiar de nu ma da pe spate genul asta de muzica…hai sa dansam, zic!
Ce-a urmat, prefer sa rezum in cateva cuvinte/expresii „cheie”, de care sa-mi aduc aminte peste ani si ani:
– manusi
– caciula
– „vreau sa stiu ce vorbesc aia doi!”
– „ameninta-ma!”
– ce-i de facut cand uit un fular la o masa si nu-l mai gasesc?
– cret, roz si 19 ani (un fel de 3 in 1)
– servetel murdar (altul decat cel pe care-l cautam)
– …si or mai fi momente memorabile, dar nu in „arhiva” mea

M-am distrat mult peste asteptari, asta e ideea.
Urmeaza vineri episodul „OCS in Control Club” :>

this time

Sunt imprastiata si fara liniste. Nu-mi mai gasesc ordinea gandurilor, am impresia ca sunt intr-o continua fuga dupa ceva…si in graba asta nu mai am timp sa ma regasesc. E ca si cum m-am inchis in mine atat de bine incat nu mai pot sa-mi vorbesc, sa ma ascult.

Nu mai am directie.

Azi am avut o puternica durere de cap si am plecat acasa, pentru ca oricum nu eram buna de nimic la birou. Am avut o senzatie placuta, de usurare, cand am intrat in casa. Era cald, liniste, intuneric de la perdelele trase si-mi auzeam zvacnitura capului. Am venit cu gandul sa ma afund intr-un somn lung, prin care sa uit de mine, de durere, de framantari, de orice gand razlet.  N-am apucat sa ma intind in pat, pentru ca simteam nevoia sa fac ceva care sa…linisteasca furtuna. Am dat drumul la muzica si mi-am propus sa scriu cateva randuri cu orice, numai sa scriu.

Ascult Katie Melua, scriu si deja mi-e bine. Scrisul imi face bine. Urmeaza somnul.

Vreau sa nu ma gandesc la ce va urma, ci la prezent, la ce si cum traiesc acum.

Sunt in toate partile si vreau sa ma adun.