Archive for Februarie 2009

29.9 RON

Tare-i fututa industria publicitara, iar oamenii care sunt implicati in angrenajul asta sunt genul cu “buba la cap”.

Din facultate mi-am dorit sa lucrez in publicitate, sa ajung acolo unde totul este interesant si fiecare zi este deosebita. Da, da…si marmota inveleste ciocolata in staniol.

De o bucata buna de vreme asta nu mai reprezinta un ideal pentru mine. Ba din contra…ma cac „pa” industria voastra, cu snobismele voastre cu tot!

Dupa ce-am citit si 29.9 ron, mi s-au confirmat multe…am vazut si mai clar cum stau treburile (daca mai era nevoie).

Cartea mi-a placut TARE pentru stilul in care Beigbeder expune niste intamplari care demonteaza fascinatia advertisingului. Si el este un distrus, dar unul care-si pune probleme, care incearca sa vada umanul acolo unde altii il ignora.

„Nu esti niciodata scutit sa gasesti ceva mai bun” spune el la un moment dat. Jos palaria!

In loc de concluzie, ma apuc de structurat o strategie, ca trebuie „impachetata” frumos. Pai nu?

spirala infernala

Trec printr-o perioada in care NIMIC din ce se intampla in jurul meu nu reuseste sa ma „atinga”. Nicio vibratie. Nicio pulsatie. Nu ma satisface nimic. Multe intrebari, niciuna clara, niciuna cu raspuns. Cate “nu”-uri am simtit sa scriu in mai putin de 1 min!

Vad numai partea negativa a lucrurilor si acum, mai mult ca oricand, ma enerveaza tot ce tine de job, de munca orbecainda pentru…pentru ce?

Ieri am gasit “Etapele spiralei infernale” (extrase din cartea lui Paul Lafargue – “Dreptul la lene”) si care, pe scurt, sunt cam asa:

1.Muncim tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa castigam tot mai mult – asa ni se cere “ideologic” de catre societatea capitalista.

Pai nu? Marii industriasi/ patroni au nevoie de oameni “motivati” care sa le produca mai mult, sa se imbogateasca ei mai mult; lenea nu e buna, din punctul lor de vedere, caci astfel nu muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine…

2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vand, caci sunt prea multe, piata e saturata, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriasi/patroni nu sunt suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse; intervine publicitatea care ne convinge sa cumparam.

3. Oameni ca Octave Parango din “29.9 RON” ne fac sa fim tentati de publicitate, sa vrem sa cumparam – muncim mai mult, sa castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam momiti si facem si credite.

4. La un moment dat sunt atat de multe produse pe piata ca nu mai are cine sa le cumpere – dar spirala infernala continua: ca doar continuam sa muncim mai mult, ca sa ne platim creditele si… sa consumam mai mult!

5. Daca tot exista din ce in ce mai multi oameni dispusi sa munceasca tot mai mult, de ce sa angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar cei 5 deja angajati vor munci suficient, fiind bine prinsi in credite si dorinte de consum. Iata ca apare somajul! Astfel, tot mai putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/ serviciilor scade, dar nu conteaza pentru patron. Banii vin si asa. In ceea ce priveste somerii – este treaba lor!

6. Creditele sunt din ce in ce mai numeroase si mai mari, caci cine intra in cercul lor iese greu.

7. La un moment dat piata crapa: locuri de munca, credite, imobiliarul, totul pica.

Daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trai toti mai bine, somajul ar scadea – iar nivelul de viata al populatiei s-ar imbunatati. Doar ca nu ar mai castiga atat de mult patronii…

povestea Irinucai

„Pe vremea cand Robin Hood se plimba in izmenele lui mulande si purta cu nonsalanta pana la chipiu, pana pe care o flutura vantul ce batea din sud-est, traia o prea-frumoasa fata (ha phruf, ha phruf!)

Fata se putea compara la frumusete cu o zana (daca tineai ochii inchisi, bineinteles), avea parul negru…ca mustata prietenei ei (kkuta), ochii mari, expresivi (mai ales cand zicea: „Care-i faza?”), culoarea spicelor de grau cand se coc, buze senzuale si apetisante si o statura impozanta (nu ca kkuta, prietena ei, care traia in lumea furnicilor de inalta ce era).

Fata asta, sa-i spunem Irinuca, se tragea dintr-o familie numeroasa: mama Angela (a se citi Anhela, ca-n spaniola), tata Ilie („Sa traiti!”) si el, da el! fratele Ioni.

Irinuca era deschisa la minte (de i se vedeau rotitele care se anchilozau cateodata) si mai era si sufletul sezatorilor (unde constata dupa cateva pahare de apa de la fantana, ca „din doua inimi una-i bou”). Facuse in copilaria ei fericita (nu nefericita ca a lui Marilyn Manson sau ca a prietenei ei) o pasiune adanca pentru cel mai frumos instrument si cel mai melodios totodata, PIANUL.

In aceasta perioada a suferit cam mult pentru ca labilitatea ei a iesit la iveala si copiii rautaciosi au poreclit-o „pianista nebuna”. Insa ea a fost puternica, asemeni turnurilor WTC si a trecut peste acest moment dureros, ramanand cu niste amintiri concretizate in poze.

Adolescenta ei a fost cam tulbure. A adus o multime de schimbari in personalitatea ei: mai intai parul. Si-a tuns mandretea de podoaba capilara, facandu-si tepi, care-i stateau „ca la curu’ matei”. Pana aici toate bune, ca doar era o schimbare in bine, da’ nu putea numai atat! A inceput sa-i placa pletosii slinosi si nu s-a limitat la asta: a facut un adevarat cult pentru un negru frumos ca si maimuta King Kong, descendent din triburile Africii, cu buze senzuale care aduceau cu pompa de desfundat chiuvetele; dar nu asta a adus-o in apogeul venerarii lui, nu! Glasul lui a fost cireasa de pe tort, glas ce o transporta in lumea ei, departe de toate grijile. De-abia aici kkuta (care, da, nu prea-l inghitea) s-a revoltat si a compus Crezul lui Liieni Crevit.

Dar sa revenim la firul narativ. Dupa ce a dat Irinuca bacu’ (da, se dadea si pe vremea izmenelor lui Robin Hood), s-a gandit sa faca o pasiune pentru LMN (aici folosim un nume de cod, evident).

S-a dus ea in padurea in care se intalnesc 3 ursi. Nu singura, ci cu kkuta si alte martoage, prietene de-ale ei. Dragostea ei cu LMN a pornit de la un cuvant banal: SPATE (un spate, doi…spati?) si a fost ca scanteia ce aprinde paiul de la chibrit (daca paiu-i ud, ai belit pula! – ce vulgara mai sunt).

…si de atunci, Irinuca, eroina noastra, a avut parte de un zbucium sufletesc intens, respirand, transpirand si respirand iar cu gandul numai la el, la parul lui matasos, culoarea soarelui la apus (sau a morcovului din supe, cum vreti), la glasul lui inconfundabil si melodios, ce aducea cu cel al lui Liieni.

Cand credea ca soarele nu-si va mai arunca nici o raza pe straduta ei, s-a intamplat miracolul. Da, s-au intalnit! Ea, cu talpile in urechi, el cu boxerii la dunga. Stiu ca v-ar placea sa cititi ca au ramas impreuna pana la adanci batraneti, dar realitatea e alta.

Irinuca a avut parte de cele mai frumoase experiente din viata ei, de la care au ramas amintiri frumoase ce o mai bantuie la sezatorile unde se consuma apa de fantana alcoolizata foarte puternic, iar el, ei bine, el isi pune tamplarie din P.V.C. si geam termopan acum la casa lui din Movileni Deal.

Acum, in prezent, in vremea lui Gigi Becali, eroina povestirii este o fata cu perspective frumoase de viitor, cu o facultate de urmat, alaturi de grupa ei de dezaxati, cu nopti pierdute petrecute in Qvinta si poate cu speranta ca intr-o zi va mai avea loc un miracol in viata ei. Poate acelasi miracol, poate altul, cine stie?!

Ar trebui sa inchei povestea asta, dar nu am cum, nu-mi vine nimic cutremurator pentru final. De fapt, nu poate avea final inchis, ci deschis, pentru ca Irinuca va mai scoate explicatii inedite sau cuvinte precum paduchiu’, acuarea, nepauza, va mai cunoaste persoane care-i vor pune centrala termica in sufletel, deci vor mai fi povestioare…

~ NEFINAL ~ „

Scrisa in septembrie 2005, de KKuta (the one and only)

vorbe dastepte

Am primit azi de la Poci, pe mail, niste…truisme. Le citeam si-mi spuneam in gand:  „Da! Da! Corect!”

Cultiva-ti vocatia, indiferent cand o descoperi.
Cauta niste oameni cu/ pentru care sa muncesti, iar nu un loc de munca.
Nu-ti baga picioarele in viata personala de dragul carierei. Aia e viata ta, de fapt.
Si nu amesteca bauturile, daca vrei sa faci performanta 🙂

Semnate de Sorin Axinte (Academia Catavencu)

ce dracu’ fac eu aici?

…asta ma intreb exact in momentul asta, stand asa la birou si facand chestii.

Locul meu nu e aici si cand ma trezesc dimineata, nu am nici macar o bucurie ca o fac pentru a ma duce unde ma duc. Motivatia lipseste cu desavarsire. Eu sunt responsabila de fericirea mea, asa ca nu astept sa-mi cada din cer. Nici sa ma complac in starea asta nu e constructiv.

Am noroc totusi, cu pocitaniile. In lipsa lor zilele la birou ar fi ca ceaiul de pelin.

Gat tu teic săm ecşiăn!

trei in loc de doua

Ce bine m-am simtit uichendul asta, doamnee!

Am luat-o de vineri, ca sa fie 3 si nu doar doua zile de voie buna si veselie. Pai nu?

Am venit acasa de la birou intr-o fuga, sa ma schimb si sa plec la Nede. Orice minut era important !

Am baut o bere cu el, in noul lui „camin”, am stat la vorbe ca in vremurile bune, l-am simtit din nou apropiat. In ultima vreme nu prea ne-am vazut, nici vorbit, asa ca revederea a facut un mare bine sufletelului.

Ora 23:00 – ajung la Expirat, dupa cum ne-a fost vorba. Mai stau un pic pe-afara si apar zandreea cu Ioan si Sorin. Intrat, baut, ras, fumat, dansat…cand hop, m-a luat o stare de dor puternic de toti oamenii dragi si as fi vrut sa-i am atunci, acolo, cu mine. Mi-am dat seama ca nu-i buna treaba, ca alunec pe o panta nasoala, asa ca am mai luat un Expirat’ Godfather si m-am dus mai inspre multime, poate-poate m-o lua vreun chef puternic de dans si pleaca gloata de ganduri-furacioase-de-buna-dispozitie.

Nu mai stiu pe la ce ora, eram acasa la pitic, unde mi-am dat niste restart-uri la sistem. Cele mai originale.

Am ajuns acasa dimineata, sa fi fost vreun 8 …:-?

Dupa un somn profund si un film (Revolutionary Road), am fost anuntata de destinatia serii: un bar de motociclisti. Hai si-om vedea cum o fi, zic…

Ei bine, m-am simtit ca in liceu, ca in facultate, ca la Sighisoara, toate la un loc, pentru ca in Apache – presupun ca e bine scris asa – poti sa canti, sa dansezi, sa-ti pui melodia pe care vrei s-o auzi, sa faci fix ce te taie capul, pentru ca tu sa fii bine si sa ignori frigul care sta si el cu voi pe-acolo… Dincolo de atmosfera barului, care pe mine nu m-a impresionat cand am intrat, conteaza oamenii cu care esti venit acolo, pentru ca daca n-ar fi fost gasca de aseara, nu cred ca ar fi iesit totul atat de tare!

M-am asezat in pat pe la 9, dar asta nu inseamna ca am si dormit. Nu, nu! Habar n-am la cat am adormit, dar stiu sigur ca auzeam pasarelele de-afara si nu se arata nicio urma de somn la orizont. M-am trezit la 17, destul de odihnita si cu o pofta nebuna de ascultat muzica. La maxim!

Si asta fac si acum: casa mi-e inundata de muzica. Sunt doua melodii pe care mi s-a pus pata in uichendul asta magnific si de care nu ma voi satura prea curand. Una e „Somewhere” de la Within Temptation, iar cealalta e asta:

Urmeaza una bucata Seven Pounds de vizionat, dupa care somn…ca vine alta saptamana plina de oportunitati care trebuie exploatate, iar pentru a exploata ceva imi trebuie energie, iar pentru energie, dupa un astfel de uichend, imi trebuie somn. Q.E.D, na!