Archive for Martie 2009

tremur

Am sunat! Gata, there’s no turning back. Ma macin de mai bine de doua saptamani intrebandu-ma daca sa fac pasul sau nu. Acum l-am facut.

Tremur ca o varga. Mainile si picioarele imi sunt ca ale unui bolnav de Parkinson. Nu mi le pot controla. Am fumat doua tigari, una dupa alta, chipurile ca sa ma calmez…

Vorba mamei: ai vrut fluturasi in stomac? Poftim, ia in primire tot roiul de fluturi! : )))

Ma simt libera. Ma simt in armonie, pace, liniste, nu stiu cum s-o definesc… Simt ca am facut the right thing si acum, mai mult ca niciodata, am hotararea in maduva oaselor. Stiu, cred cu tarie si simt cu toata fiinta ca de data asta va fi altceva, mai bine, cel mai bine! Experientele traite de anul trecut pana acum vin sa ma ajute sa vad ceea ce inainte nu vedeam, orbita fiind de cautarea perfectiunii.

Miercuri will come. soon!

Anunțuri

traducere de text

Am descoperit uichendul asta melodia „Plese, don’t leave me”, cantata de Pink si-mi place intr-un mod aparte.
In capul meu versurile capata alt sens, pe alocuri 😀 Cum ar fi titlul: „Please, let me come back”

Raman insa valabile versurile de genul:
„I don’t know if I can yell any louder
How many times have I kicked you outta here?
Or said something insulting?”
SAU
„I always say how I don’t need you
But it’s always gonna come right back to this”

Mda, ma cam mananca, ce sa spun? ….

ganduri in metrou

Cu cat un om e mai defect, cu atat il vad mai potrivit mie. Cu cat puterea lui de manipulare e mai mare, cu atat mi-l doresc mai puternic. In acelasi timp, trebuie sa aiba capacitatea de a se mula pe ceea ce sunt si cer, sa aiba puterea de-a rezista labilitatii mele psihice, pt ca azi imi doresc ceva si maine vreau contrariul.

Echilibrul e un cuvant oarecum strain de mine si un ideal. Tanjesc dupa echilibru, tocmai pentru ca mi-e greu (daca nu imposibil) sa-l ating…

zi prosteasca si altele bune pe langa

Am avut un uichend tare ciudat. A inceput surprinzator de frumos, pe la mijloc a fost de tot rahatul si s-a terminat oarecum bine.

Am inceput vineri in forta. Pe la un 18:00 aflu de la Poci de un concert in scop umanitar si scurt pe doi ne hotaram sa mergem. Intarziem amandoua, ajungem acolo pe la un 22:40, mai prindem un „termopane” a la Chilian (chiar mi-a fost ciuda ca l-am ratat), luam un cocktail in care vodka exista doar cu numele, ne asezam la bar si stam la vorba, in asteptarea intrarii pe scena a trupei Vama. Cantarea lor a fost de nota 10 cu felicitari, m-am simtit extraordinar de bine, m-au trecut si cativa fiori, am retrait senzatii incercate in vremea facultatii pe melodia „La Radio”, am cantat si una peste alta: m-au dat gata!!

Sambata in schimb, m-am trezit mahmura, nu stiam daca ceasul intr-adevar suna si eu chiar trebuie sa ma trezesc…Da, suna si m-am trezit. Spalat, mancat, fumat, spalat pe dinti si plecat la dentist. Afara, vremea frumoasa parca m-a montat un pic si mi-am zis „hai ca nu e o zi chiar nasoala” (desi simteam ca inauntrul meu ceva e putred). Am vorbit cu Poci si i-am facut lobby unui magazin cu tricouri, panarama de felul lui, dar cu marfa buna pe alocuri. Convinsa ca acolo e marea cu sarea (scuze, Poci, daca ti-am creat asteptari prea mari 😦 ), a venit la locul cu pricina, nu ne-am luat nimic, apoi am hoinarit prin oras. Ciudat, ma simteam foarte prost. Nu ma simteam deloc naturala si am avut momente cand imi venea sa plec acasa, sa nu ma mai vada nimeni si sa nu mai gafez (ma simteam de rasul lumii si cu cat ma focusam pe aspectul asta care ma deranja teribil, cu atat parca ma afundam in rateuri). Comportamentul pe care l-am avut sambata nu mi-a placut deloc si asta face ca amintirea zilei sa aiba un gust amar. Poate ca ar fi fost mai bine sa nu ies…

Ajunsa acasa, gasesc liniste, fumez, vorbesc cu zmeoaica – e la mare, se simte f bine si ma bucur – apoi ma duc in camera sa citesc. Un pic mai calma, de la zambetele provocate de carte, adorm (fiind vreo 17 ceasu’) si ma trezesc…a doua zi, la 10 😀 Ciudat lucru, insa: ma trezesc odihnita, dar cu o stare de rahat, intrebandu-ma cine sunt (da, intrebare de care-ti vine sa razi cand o auzi la altii, dar cand esti tu in ecuatie, e ingrijorator, i’m telling you!) si fiind extraordinar de confuza. Asa…ma enervez singura, imi spun ca gandesc eronat si lucrurile cu siguranta nu sunt atat de negre pe cat le vad eu. Mi-e ciuda ca in ultima vreme – care dureaza de multicel – mi-a fugit optimismul, eu il vreau inapoi si el se incapataneaza sa vina si ma enervez si mai tare…si ca sa nu ma mai lamentez, aleg sa ma ridic din pat si sa fac un dus de ala de-ti spala toate nacazurile 😐

Mananc, pun niste miuzic sa se auda in casa, vorbesc cu baietii, radem, stare de duminica… Ies in oras sa ma vad cu Andi si Alexandra, mergem pe Lipscani, ne „simtem” bine, pleaca spre Iasi. N-am chef sa ma duc acasa, asa ca pornesc usor spre Cismigiu, cu soarele mangaindu-mi fata si fiind atat de prietenos cu mine. Zambesc 🙂 Ma simt bine…

…si am colindat pana pe la 19.

Acum sunt „oarecum bine”, asa cum spuneam si la inceputul postarii. Am vazut The Wrestler, nu prea mi-a placut. Pe imdb are 8.5, dar eu nu i-as da sub nicio forma atat de mult. In fine…

Bottom line e ca tocmai a trecut un uichend in care m-au incercat senzatii diverse, de la euforie la depresie. Ascult Touch and Go si imi doresc sa fiu pe aceeasi unda cu a lor: the way we live, the way we die, life’s a beach. Adica una vine, alta trece, nimic nu e definitiv. Vreau sa nu-mi mai fie teama sa gresesc!